Pisicile sunt animale foarte curate, care se toaletează frecvent, însă pot dezvolta uneori așa-numita ”mătreață umblătoare”, o afecțiune dermatologică parazitară. Aceasta este cauzată de paraziți externi microscopici din familia Cheyletiellidae, dintre care Cheyletiella blakei este cel mai frecvent implicată la pisici.
Aceștia determină cheiletieloza, boală parazitară foarte contagioasă, cu infestații masive la animalele tinere. Pisicile cu păr lung sunt cel mai frecvent afectate, însă parazitoza se poate întâlni și la exemplare cu păr scurt.
Parazitul depune ouăle pe firul de păr, iar acestea rămân atașate la 2-3 mm distanță de bază. Adulții trăiesc în stratul descuamant al epidermei, însă nu se atașează de foliculul pilos.
Acești acarieni se hrănesc cu secreții ale pielii și provoacă exfolieri cutanate abundente, ca urmare a iritației generate de deplasarea lor activă la suprafața pielii. Pruritul este provocat de mișcările rapide ale acarienilor printre scuamele de la suprafața pielii, de unde și denumirea populară de „mătreață umblătoare”.
Transmiterea bolii se poate face prin:
- Contactul direct cu animale infestate;
- utilizarea unor instrumente sau suprafețe contaminate în timpul toaletării (perii, lese, foarfeci, mese de tuns);
- Reinfestări din mediul ambiant;
Deși nu sunt gazde ale parazitului, puricii, muștele și păduchii pot contribui la răspândirea cheiletielozei, acționând ca vectori mecanici.
La pisici, boala se manifestă adesea prin dermatită crustoasă, localizată în special pe gât și trunchi. Este frecvent însoțită de seboree uscată pe partea dorsală a corpului și prurit de intensitate variabilă. Unele pisici pot fi purtătoare asimptomatice, fără semne clinice vizibile, dar pot transmite boala altor animale. Simptomele ar putea fi confundate cu alte afecțiuni dermatologice, cum ar fi dermatita alergică, scabia felină (Notoedres cati) sau infecții cu Malassezia, motiv pentru care examinarea veterinară este esențială.
Cheiletieloza este o zoonoză - se poate transmite și la om, la care provoacă leziuni intens pruriginoase pe brațe, torace și abdomen. Leziunile apar inițial sub formă de macule eritematoase, care pot evolua în vezicule și pustule. La om, cheiletieloza este autolimitantă și leziunile dispar de obicei spontan în câteva zile, după tratarea animalului și evitarea contactului direct.
Diagnosticul de certitudine se stabilește prin examinarea la microscop a probelor de păr prelevate cu ajutorul benzii adezive, unde pot fi observați acarienii. În unele cazuri, parazitul este greu de depistat, fiind necesare examinări repetate.
Deși nu există un protocol terapeutic standard pentru această parazitoză, s-au obținut rezultate bune cu spray-uri și șampoane pe bază de piretrine naturale (Chrysanthemum cinerariaefolium), dar și cu tratamente spot-on care conțin fipronil și selamectină. Este esențial ca tratamentul să fie recomandat de medicul veterinar, întrucât unele produse pot fi toxice pentru pisici.
Decontaminarea mediului este la fel de importantă, deoarece acarienii pot supraviețui fără gazdă timp de 24-48 de ore. Se recomandă aspirarea frecventă a covoarelor și spălarea la temperaturi înalte a paturilor animalelor. Toate animalele de companie din gospodărie trebuie tratate simultan pentru a preveni reinfestarea.
Un diagnostic corect și un tratament complet, recomandat de medicul veterinar, sunt esențiale pentru controlul eficient al acestei parazitoze.
